Nu puteti ajunge in Iordania fara a da o fuga si a face o baie in Marea Moarta. Mai ales ca este la doar o ora distanta de Amman. Faceti tot posibilul si includeti-o in itinerariul vostru prin Iordania pentru ca este o experienta cu adevarat uimitoare.
Marea Moarta este un loc unic in lume din mai multe privinte. Pe langa faptul ca este cel mai jos loc de pe Pamant, aflat la aproximativ 400 de metri sub nivelul marii, are si de aproximativ 10 ori mai multa sare decat apa oceanului, ceea ce o face atat de densa, incat va permite sa plutiti fara efort. Chiar daca nu stiti sa inotati. Nu-i asa ca-i distractiv?
Iar inotul in Marea Moarta este benefic pentru persoanele cu probleme de piele, astm sau artrita, printre multe altele.
Ce trebuie insa sa stiti este ca o buna parte din plaja amenajata se intinde in dreptul resorturilor de cinci stele, insa exista si o plaja publica, care, asa cum ne-am asteptat, este mai murdara, iar facilitatile nu sunt cele mai grozave. Daca aveti in plan sa faceti doar o baie si sa plecati mai departe, atunci plaja publica este cea mai buna varianta, insa daca vreti sa stati o zi intreaga, luati-va o noapte de cazare la unul dintre hotelurile din zona.
Indiferent de ce alegeti, iata mai jos cateva sfaturi pentru ca sederea voastra la Marea Moarta sa fie una reusita:
- Aveti mare grija in cazul in care aveti rani sau zgarieturi pe corp, pentru ca va vor ustura. Durerea nu este una mare, dar trebuie sa fiti constienti de asta;
- Evitati contactul fetei cu apa sarata. Pentru asta nu faceti miscari bruste si relaxati-va in pozitia pluta cu gatul deasupra apei;
- Nu stati in apa mai mult de 15-20 de minute, desi stiu, e greu sa iesi din apa. Din cauza salinitatii ridicate, va veti deshidrata. Nu uitati sa beti si multa apa;
- Profitati de namolul pus la dispozitie de resorturile pe a caror plaja va aflati. Datorita concentratiei mare de magneziu, sodiu, fosfati si alte minerale, namolul din Marea Moarta are beneficii uimitoare atat pentru corp, cat si pentru fata. Si daca tot sunteti direct la sursa, e pacat sa nu-l incercati pe pielea voastra;
- Dupa ce v-ati acoperit corpul si fata cu namol, nu stati mai mult de 15-20 de minute. Pentru a indeparta namolul, nu folositi apa din Marea Moarta, ci dusurile aflate pe plaja;
- Nu va imbracati cu costumul de baie favorit. Namolul pateaza;
- Atunci cand va planificati vizita in zona tineti cont ca, de obicei, resorturile isi tin deschise piscinele si caile de acces catre Marea Moarta doar atat timp cat exista salvamari de serviciu. Totul se inchide imediat ce soarele apune;
- Daca aveti oportunitatea, prindeti asfintitul la Marea Moarta. Este cu adevarat spectaculos;
UNDE NE-AM CAZAT
Timp de o noapte am dormit la DEAD SEA SPA HOTEL 4*, care face parte dintr-un resort imens. Are mai multe piscine si tobogane, un spa luxos si o plaja privata la Marea Moarta destinata doar oaspetilor complexului. Bineinteles, si facilitatile hotelului sunt unele de top. Aici am avut inclus micul dejun si cina, iar despre mancare pot spune ca este foarte buna si diversificata. Consider ca o noapte de cazare este suficienta, nu va luati mai mult pentru ca nu aveti ce face.
CE PUTETI FACE SI CE PUTETI VEDEA DE-A LUNGUL DRUMULUI CARE STRABATE MAREA MOARTA DE LA UN CAPAT LA ALTUL
Autostrada Marii Moarte (este mult spus autostrada, dar daca altii au numit-o asa, voi face si eu referire la ea sub acest nume), este un drum spectaculos care strabate de la un capat la altul Marea Moarta. Are o lungime de 280 de km, iar parcurgerea ei dureaza cam 3 ore si jumatate, asta daca mergeti fara intrerupere. Insa nu are niciun rost sa va supuneti la un astfel de chin, mai ales cand pe drum veti gasi tot felul de obiective turistice care merita bifate. Asa ca am sa va prezint pe scurt, in cele ce urmeaza locurile in care va puteti opri de-a lungul autostrăzii Marii Moarte.
Wadi Mujib este o rezervatie naturala situata la cea mai joasa altitudine din lume. Este un defileu adanc strabatut de curenti de apa care se strecoara prin peretii stancosi favorizand o biodiversitate unica cu peste 300 de specii diferite de pasari si mamifere. El poate fi traversat de cei aventurosi urmand cursul raului Mujib, imbracati cu o vesta de salvare si insotiti de un ghid. Aventura consta in plimbare, urcare si chiar inot prin labirintul de versanti abrupti.
Izvoarele Termale Ma’in nu sunt situate chiarpe autostrada si este necesar un ocol pentru a ajunge la ele. Merita sa le le vizitati doar daca aveti de gand sa petreceti mai mult timp acolo si sa faceti o baie in apa ce are o temperatura cuprinsa intre 30-37 de grade. In jurul celor 4 cascade s-a construit aici un hotel cu restaurante si piscine, insa facilitatile acestora pot fi accesate si daca nu le esti client contra unei sume de 10 jd.
Punctele de belvedere asupra Marii Moarte. Nu este usor de ajuns la ele pentru ca trebuie sa urcati pe niste carari intortocheate de munte, insa privelistea face toti banii. Nu va aventurati daca nu aveti masina corespunzatoare( 4×4) si daca nu aveti un ghid cu voi. Din fericire,l-am avut cu noi pe Ibrahim care ne-a dus in cele mai ascuse colturi ale acestei tari minunate si ne-a aratat adevarate bijuterii.
Muzeul Celui Mai Jos Loc de pe Pamant. Este un muzeu micut, inclus in Jordan Pass. Daca faceti un popas aici veti avea ocazia sa admirati cateva obiecte antice descoperite de-a lungul timpului in aceasta regiune: ceramica, mozaicuri sau obiecte de imbracaminte. Vedeta expozitiei este o mumie foarte bine conservata.
Pestera lui Lot. Iordania este plina de locuri cu mare insemnatate biblica, iar acesta este unul dintre ele. Se crede ca pestera este chiar locul in care Lot, fratele lui Avraam, a fugit si s-a ascuns impreuna cu fiicele sale dupa distrugerea cetatilor Sodoma si Gomora. Mai tarziu, fiicele lui Lot au nascut doi fii, iar urmasii lor sunt poporul amonit si moabit. Nu prea exista mare lucru de vazut, insa lumea vine aici pentru ca locul este mentionat in Biblie.