Cabo da Roca este unul dintre cele mai cunoscute locuri din Portugalia pentru ca este cel mai vestic punct al Europei continentale. Anual, mii de vizitatorii vin din intreaga lume pentru a se plimba pe stancile batute de vant si pentru a admira peisajul uluitor. Asa ca, o raita pe aici a devenit absolut obligatorie si pentru noi in drumul nostru de la Cascais la Sintra.

Cum poti ajunge la Cabo da Roca

Cel mai bun mod de a ajunge la Cabo da Roca este cu masina inchiriata. Nu exista taxa de intrare la Cabo da Roca, iar parcarea este gratuita.

Chiar daca nu aveti masina inchiriata, nu va faceti griji, aveti la dispozitie transportul public sau, daca sunteti mai cu dare de mana, taxiul. Iara cateva sfaturi despre cum sa calatoriti din Lisabona, Sintra sau Cascais la Cabo da Roca:

Lisabona – Cabo da Roca

Daca veniti din Lisabona, puteti lua ori trenul catre Sintra din statiile Rossio sau Oriente, ori spre Cascais din statia Cais do Sodré, apoi urmati instructiunile in functie de orasul ales. 

Sintra – Cabo da Roca

Puteti lua autobuzul 403 de la gara din Sintra. O calatorie dureaza in jur de 40 de minute. 

Cascais – Cabo da Roca

Dupa ce ajungeti la Cascais, va fi necesar sa iesiti din gara. Veti vedea un centru comercial in dreapta numit Cascais Villa, iar acolo este si un terminal de autobuz. De acolo lutai linia 403. O calatorie pana la Cabo da Roca dureaza aproximativ 20 de minute.

Consider ca 30 de minute sau 1 ora este un timp suficient pentru a a-l petrece acolo. Asadar, iata ce puteti face acolo in acest timp:

Admirati privelistea incredibila

Pregatiti-va aparatele pentru ca urmeaza sa aveti parte de unele dintre cele mai uimitoare peisaje din Europa. Valurile inversunate ale Oceanului Atlantic care lovesc cu putere coasta si diferitele nuante de albastru ale apei creeaza o imagine care iti va taia respiratia si te va lasa cu gura cascata. Insa oricat de minunata este privelistea, aveti grija sa nu va apropiati prea mult de margine si sa respectati panourile de avertizare. Fiind atat de aproape de Atlantic, vantul este foarte puternic.

Fotografiati-va in fata monumentului

Pe partea stanga a promontoriului veti gasi un monument de piatra cu o cruce in varf. Luati-va pentru cateva momente ochii de la peisaj pentru a citi cele doua versuri gravate pe el. El fac parte din poemul “Os Lusíadas”, capodopera celebrului scriitor portughez Luís de Camões:  “Aqui… Onde a terra termina e o mar começa…” (“Aici…Unde pamantul se termina si marea incepe…”) Pe langa poem, pe piatra mai sunt trecute si coordonatele din Cabo da Roca, nivelul marii si mentiunea celui mai vestic punct din Europa continentala. O sa il recunoasteti imediat, este locul in care toata lumea se inghesuie sa faca o poza pentru a imortaliza momentul.

Faceti o mica drumetie pana la Far

Nu departe de monument, in mijlocul unui camp verde, se afla un far colorat in rosu si alb. Acesta este considerat a fi primul far din Portugalia folosit pentru a-i ghida pe pescari si pentru a tine barcile departe de stanci. A fost terminat in anul 1772, iar lumina sa poate fi vazuta de la o departare de 46 de kilometri.

Farul din Cabo da Roca

Luati un certificat care sa ateste ca ati ajuns in cel mai vestic punct al Europei

Daca vreti si un alt suvenir in afara clasicelor poze in fata monumentului, atunci intrati in Centrul de Informare Turistica din zona si achizitionati, contra cost, un certificat care sa va ateste isprava. Pe diploma va fi trecut numele vostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *