Sevilla este un oras incantator, plin de viata si plin de culoare, impartit in doua de apele Guadalquivirului si cu o istorie care ar face invidioase o buna parte din capitalele lumii. Este un oras al perspectivelor, imprimeurilor si cadrelor. In orice moment un detaliu urban iti poate atrage atentia. De aceea, este indicat sa-l explorati la pas, fara graba, acordand atentie tuturor cladirilor care va ies in cale. Chiar daca aveti la dispozitie doar 48 de ore.
V-am pregatit in cele ce urmeaza, un mic ghid de vizitare a orasului, astfel incat sa parcurgeti in scurtul timp pe care il aveti la dispoztie toate obiectivele importante.
Ziua 1
Metropol Parasol sau Setas de la Encarnación
Un bun punct de plecare in explorarea orasului este Metropol Parasol sau Setas de la Encarnación. Este vorba de cea mai mare structura din lemn din lume, o constructie moderna din 2011, cu o piata pietonala si un loc de joaca pentru cei mici. Cei ce doresc, pentru suma de 5 euro, pot urca cu liftul la „mirador” de unde i se poate observa de aproape structura. Ca sa nu mai vorbim de privelistea asupra intregului oras.



Casa de Pilatos
La nici 10 minute distanta de mers pe jos de „ciupercuta” din Plaza de la Encarnacion se afla unul dintre cele mai frumoase palate din Sevilla: Casa de Pilatos. Este suficient doar sa pasiti in curtea centrala a Casei de Pilatos pentru a va simti complesiti de atata frumusete. Acest palat, a carei constructie a inceput prin secolul al XV-lea, imbina elementele mudejar tipice arhitecturii sevillane cu cele mai elegante detalii ale Renasterii italiene. Motivul? Cei doi proprietari ai palatului, Fadrique Enríquez si Doña Catalina de Ribera, au facut, la inceputul secolului al XVI-lea, calatorii in Italia si Ierusalim, iar la intoarcere au decis sa-si construiasca o locuinta folosindu-se de ideile arhitecturale care i-au fascinat.
Casa de Pilatos (fundacionmedinaceli.org) poate fi vizitata in orice zi a saptamanii si pentru asta puteti opta pentru una dintre cele doua variante: acces doar in camerele si gradinile de la parter sau si primul etaj, unde se afla incaperile in care locuia familia si unde, ca in majoritatea palatelor, se pastreaza cele mai importante opere de arta. Din pacate, in ziua in care am ajuns noi nu se putea vizita decat parterul, asa ca nu va pot spune prea multe lucruri despre ce se afla in interioarele de la etaj. Insa chiar si asa aveti ce vedea. Acordati o atentie deosebita usii de intrare (sculptata complet la Genova in 1529 si transportata la Sevilla bucata cu bucata) celor 24 de busturi de marmura care decoreaza curtea principala, gradinii mari si gradinii mici, scarilor care duc la etaj (facute din marmura si decorate cu mii de azulejos) sau salii pretorului.











Catedrala si Turnul Giralda
Sevilla se poate lauda cu multe lucruri, insa adevaratele simboluri ale orasului sunt Catedrala si turnul sau, celebrul Giralda. Trebuie sa stiti din capul locului ca aceasta catedrala este a treia ca marime din lume. Asa ca rezervati-va cam o ora si jumatate pentru a va bucura pe indelete de toate minunatiile sale. Si de aceasta data, este recomandat ca biletele sa fie achizitionate online. Va alegeti ora si asteptati cuminti la coada sa va vina randul.
Verificati aici disponibilitatea biletelor:
Turul debuteaza cu Turnul Giralda, semnul distinctiv al orasului Sevilla. Inceput in a doua jumatate a secolului al XII-lea la ordinele califilor almohazi, cea mai frumoasa minareta a lumii musulmane a capatat aspectul definitiv dupa reconstructia sa din secolul al XVI-lea.
O prisma perfecta de aproape 93 de metri inaltime incununata de silueta unei statui feminine numita popular Giraldillo, nume care a ajuns sa fie dat intregului turn. Turnul sau clopotnita este cel mai bun punct de unde puteti admira orasul Sevilla, in toate cele patru puncte cardinale sale. Veti recunoaste cu usurinta Alcazares, Archivo de Indias, Cartierul Santa Cruz sau Palatul Arhiepiscopal.
Urcarea in vechiul minaret nu se realizeaza prin scari, asa cum am vazut in majoritatea turnurilor in care am intrat, ci printr-o serie de 31 de rampe care duc spre varful clopotnitei.



Dupa ce coborati din turn sunteti indrumati de personal catre interiorul celui mai mare monument gotic din crestinatate. Iar acolo veti gasi cateva dintre cele mai mari comori ale bisericii spaniole. Iata, mai jos, cateva dintre repere:
Capela Principala
Este situata in nava centrala. Este dominata de cel mai mare retablo al crestinatatii, o opera de arta devotionala din aur, inalta de 20 de metri, cu nenumarate sculpturi si reliefuri, inceputa de flamandul Pyeter Dancart la sfarsitul secolului al XV-lea.
Sacristia, Tezaurul si Salile
Catedrala abunda in opere de arta. Unele dintre cele mai notabile pot fi admirate in Sacristia Mare si in Sala Capitolului. Faceti o scurta oprire la picturile Santas Justa y Rufina de Goya, Santa Teresa de Zurbarán sau sculptura Inmaculada Concepción de Martínez Montañés.
MORMANTUL LUI CRISTOFOR COLUMB
In partea dreapta a transeptului se afla mormantul lui Cristofor Columb, un monument al sculptorului Arturo Mélida. Sarcofagul este carat de patru vestitori care reprezinta regatele Castilia, León, Aragon si Navarra. Pe inscriptie se poate citi: „Cand insula Cuba s-a despartit de Mama Spanie, Sevilla a obtinut ramasitele lui Columb, iar Consiliul Local a ridicat acest piedestal”.
La iesire, nu uitati sa admirati Puerta del Perdón, fosta intrarea principala a moscheii originale. S-a pastrat arcul de potcoava si portile sale din bronz almohad.





Parcul Maria Luisa
Dupa atata alergatura, va puteti trage putin sufletul in Parcul Maria Luisa care se afla la doar 10 minute de mers pe jos de Catedrala. Considerat plamanul verde al orasului, el isi arata farmecul la amiaza, atunci cand familiile se plimba, iar copiii se joaca printre fantanile romantice, terasele cu flori si palmierii inalti. Inainte de a pleca mai departe urcati in Monte Gurugú, plimbati-va prin Jardín de los Leones, admirati Fuentes de las Ranas si Glorieta de Bécquer. Daca veniti in Sevilla cu copiii, aici veti gasi doua atractii care cu siguranta ii vor distra pe cei mici: lacul cu rate si lebede si porumbeii tare prietenosi din Plaza de America.











Plaza de España
Dupa un scurt moment de respiro, ne adunam ultimele forte pentru poate cea mai spectaculoasa piata din toate cele pe care le-am vazut pana acum: Plaza de España. Iata si cateva lucruri inedite despre acest loc:
- Este un spatiu creat pentru Expozitia Ibero-Americana din 1929. Constructia sa a durat 15 ani si 1000 de muncitori au lucrat simultan;
- Forma sa semicirculara reprezinta imbratisarea Spaniei cu coloniile sale americane, si este totodata orientata spre raul Guadalquivir, locul din care se intreprinde calatoria in Lumea Noua;
- La intrarea in piata se afla un monument din bronz dedicat constructorului sau, sevillianul Aníbal González, care s-a inspirat din Renasterea spaniola pentru aceasta lucrare spectaculoasa;
- Prima piatra de temelie a fost pusa de Regele Alfonso al XIII-lea care a fost atat de fascinat atunci cand a vazut-o, incat a spus: „Domnilor, stiam ca este frumoasa, dar nu nici chiar asa”;
- Este cea mai mare si mai impunatoare constructie dintre toate cele care au fost ridicate in Sevilla in secolul al XX-lea: 50.000 de metri patrati, 170 de metri in diametru si un canal de 515 metri. A fost si cea mai scumpa;
- Va puteti plimba pe canal la bordul unei barci cu vasle(crucerosensevilla.com). O plimbare de 35 de minute, pana la 4 persoane, costa 6 EUR;
- Are 48 de banci, fiecare dedicata unei provincii spaniole si celor doua arhipelaguri, cu harta, stema si o imagine din faianta reprezentand un eveniment istoric. Ar fi trebuit sa fie 50, dar cand au fost intemeiate Insulele Canare, aveau o singura provincie. In plus, Sevilla nu se afla printre ele, deoarece este deja reprezentata in alte picturi murale din piata. Cine trece pe acolo nu poate rezista traditiei de a se aseza si de a se fotografia pe banca care le reprezinta provincia;
- Toate provinciile sunt in ordine alfabetica, cu exceptia Navarra, care, la sfarsitul Expo 1929, a fost redesenata dupa ce si-a stabilit capitala la Pamplona;
- Pe fiecare dintre cele 48 de banci se poate vedea si cate un medalion cu chipurile unor figuri illustre din istoria Spaniei, precum Velázquez, Sorolla sau Quevedo;
- In acest perimetru sunt identificati 24 de vulturi imperiali cu stema lui Carlos I;
- Doua turnuri identice incadreaza acest spatiu. Academia de Arte Frumoase le-a limitat inaltimea la 74 de metri pentru a nu rivaliza cu Giralda, care masoara aproape 95 de metri, insa, cu toate astea, pot fi vazute din aproape orice colt al orasului Sevilla;
- Cladirea principala, fostul pavilion spaniol, gazduieste diferite organizatii oficiale precum Delegatia Guvernului in Andaluzia, Institutul Geografic National, Confederatia Hidrografica Guadalquivir sau Capitania Generala, care poate fi vizitata, cu sala de teatru, capela, saloane si o terasa mare cu vedere la piata;
- S-a dorit ca dupa Expozitia Ibero-Americana, cladirea sa gazduiasca Universitatea Muncii din Sevilla. A fost doar o idee;
- Piata este marginita de un canal traversat de patru poduri frumoase care reprezintă vechile regate ale Spaniei –León, Castilla, Aragón si Navarra–, cu balustrade ceramice pictate manual de influenta araba;
- Fantana care sta in mijlocul pietei este opera lui Vicente Traver si, chiar daca nu a fost pe placul tuturor, ea este inca acolo;
- Pe langa plimbari la pas, puteti opta si pentru o tura de piata cu o trasura trasa de cai;
- Regizorii s-au indragostit de-a lungul timpului de Plaza de España, motiv pentru care este un decor obisnuit pentru filme: de la clasice precum Lawrence of Arabia(Lawrence al Arabiei) sau The Wind and the Lion( Leu in desert), cu Sean Connery in rol principal, la altele mai moderne precum Star Wars:Attack of the Clones;
- Piata gazduieste de-a lungul anului numeroase evenimente importante, de la reprezentatii de dans flamenco la campionate sportive sau celebrul spectacol Icónica Sevilla Fest (iconicafest.com);
- Piata este si locul perfect pentru o sedita foto de nunta, asa ca nu sunt putine cuplurile care aleg acest cadru in ziua cea mare;















Ziua 2
Real Alcazar de Sevilla
Real Alcazar de Sevilla este, fara doar si poate, principala atractie a orasului andaluz. Avand acest lucru in clar stabilit in minte, am decis sa acordam acestui obiectiv prima parte a celei de-a doua zile, tocmai pentru a fi odihniti si pentru a ne bucura pe deplin de comorile care ne asteptau sa le descoperim.
Real Alcazar de Sevilla, cu o istorie de peste 1000 de ani, este una dintre cele mai complexe si mai importante cladiri din lume, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Construit initial de conducatorii islamici ai regiunii si modificat ulterior de Regii Catolici ai Spaniei, Real Alcazar de Sevilla este astazi unul dintre cele mai bune exemple de arhitectura mudejar din lume.
Complexul de cladiri impreuna cu gradinile impresionante, fac ca aceasta vizita sa fie o experienta memorabilia pe care nu trebuie cu niciun chip sa o ratati. Am scris pe blog si un ghid de vizitare al palatului si al gradinilor cu cele mai importante obiective. Daca vreti sa-l cititi si sa va delectati privirea cu imagini din interior, trebuie sa dati click AICI.
Tocmai pentru ca este atat de celebru si are multi vizitatorii, va sfatuiesc ca achizitionati din timp biletele online cu ajutorul carora puteti intra la ora stabilita, fara a fi nevoie sa asteptati la cozi infernale. Alocati cam 4 ore acestui obiectiv. Chiar si asa, s-ar putea sa vi se para ca nu sunt indeajuns.




Torre del Oro
Dupa portia zdravana de cultura si civilizatie pe care ne-a oferit-o Real Alcazar si inca impresionati de frumusetea gradinilor, ne-am lasat cu greu dusi de acolo. Insa urmatorul obiectiv ne astepta rabdator sa-i descoperim secretele. Torre del Oro este unul dintre cele mai cunoscute si fotografiate atractii din Sevilla, aflat pe malul raului Guadalquivir. Contra unei sume modice de 3 euro, aveti sansa de a urca in varful sau de unde va puteti bucura de niste privelisti spectaculoase. Iar daca ideea de a urca din nou o multime de scari va sperie, va dau o veste buna: aveti ocazia sa faceti cate o pauza la fiecare etaj pentru a admira exponatele Muzeului Naval care prezinta istoria navala a Sevilliei si aduce in prim plan importanta raului Guadalquivir si evidentiaza amprenta ilustrei istorii marine spaniole.




Real Plaza de Toros
Plaza de Toros de la Real Maestranza de Caballería de Sevilla este una dintre cele mai vechi și mai importante arene de tauri din Spania. Aceasta frumoasa constructie, ce dateaza inca din 1749, are o capacitate de peste 12.000 de spectatori. Este o atractie fascinanta in care spiritul luptei cu tauri se imbina cu arta, traditia si valorile culturii spaniole. Puteti opta fie pentru un tur ghidat, fie puteti vizita arena pe cont propriu. Indiferent ce varianta ati alege, va fi, cu siguranta, ceva aparte.



Cartierul Triana
De cealalta parte a raului Guadalquivir, se afla unul dintre cele mai traditionale cartiere din Sevilla: Triana. Asa ca vizita noastra de 48 de ore in acest oras fermecator s-a terminat cu o plimbare prin intortocheatele sale stradute. Ca sa puteti ajunge acolo, trebuie sa traversati raul pe podul de fier Triana (desi denumirea oficiala este Isabel II), care nu doar ca este cel mai vechi din Spania, dar este si una dintre emblemele orasului.
Intre Podul Triana si Podul San Telmo se intinde Calle Betis, una dintre cele mai fotografiate (datorita cladirilor cu fatede colorate) si mai animate strazi din Sevilla.
Aproape paralela cu raul Guadalquivir este Calle Putreza, acolo unde puteti vizita biserica gotica Santa Ana, dar si Capilla de los Marineros, o mica capela ridicata in onoarea Fecioarei del Carmen, patroana marinarilor, opera lui Aníbal Gonzáles, aceeasi persoana care a proiectat si Plaza de España din Sevilla.
La numai cativa pasi este Plaza del Altozano unde puteti vedea cladirea Farmaciei Murillo ce dateaza din 1912, monumentul lui Juan Belmonte, dar si un spectaculos arbore liana. In piata alimentara Triana, aveti ocazia sa intrati in adevarata atmosfera a orasului. Printre tarabele cu legume, fructe si flori este ascunsa si beraria Taifa, care ofera bere preparata dupa o metoda traditionala. Ce mod mai frumos de a incheia excursia noastra?


CUM AJUNGETI
In anumite perioade ale anului, exista zboruri directe spre Sevilla din Bucuresti cu Wizz Air. Durata zborului este de aproximativ 4:20 ore, iar preturile incep de la 50 euro dus-intors. In extrasezon, cand nu exista zbor direct, puteti opta pentru un zbor spre Malaga, iar de acolo in 2 ore si putin sunteti la Sevilla. Noi am optat pentru aceasta ultima varianta, iar din Malaga am inchiriat masina cu care ne-am plimbat prin mai multe orase din Andaluzia. Am venit cu Wizz Air, iar pretul biletului luat cu 3 luni inainte a fost de aproape 50 de euro fara bagaj de cala.
UNDE STATI
Ca in toate orasele din lumea asta mare, si in Sevilla exista hoteluri pentru toate buzunarele. Hotel Alcazar este varianta ideala daca vreti sa stati in buricul targului si nu vreti sa cheltuiti o avere pentru asta. Hotelul are trei stele, iar fiecare camera este dotata cu baie proprie, aer conditionat si WI-Fi gratuit. Si micul dejun este bogat si variat. Palatul Alcázar, Catedrala din Sevilia şi Giralda sunt la mai putin de 10 minute de mers pe jos de hotel. Pentru o noapte de cazare am platit 99 euro.
UNDE MANCATI
El Riconcillo (elriconcillo.es) este cel mai vechi bar din Sevilla. Si-a deschis portile in 1670 si in scurt timp a devenit cunoscut drept refugiul preferat al celor patru P: politisti, poeti, jurnalisti ( periodistas in spaniola) si prostituate. Interiorul este decorat cu mobilier de lemn, jamonul de porc este atarnat pe tavan, iar peretii sunt acoperiti cu azulejos. Printre specialitatile pe care trebuie musai sa le incercati se numara espinacas con garbanzos (spanac cu naut) sau file de cod in crusta de aluat (pavías de bacalao).
Pura Tasca (puratasca.com) este un bar de tapas ascuns pe Calle Numancia. Printre felurile sale de mancare apreciate de turistii din intreaga lume se afla si celebra paella sub toate formele.
Daca ajungeti in cartierul San Lorenzo, nu trebuie sa ratati restaurantul traditional sevilian Eslava (espacioeslava.com). Puteti incerca aici feluri de mancare pe baza de fructe de mare sau celebrele coaste de porc cu miere. Tot aici veti gasi si oul ochi pus pe biscuiti asezonat cu sos de hribi. O adevarata experienta culinara.