Cautati cele mai bune lucruri de facut in Malta? Ei bine, ati ajuns exact unde trebuia! Va prezint in cele ce urmeaza toate obiectivele minunate de vazut si locurile de vizitat din frumoasa Malta…

1. DESCOPERITI LA PAS CAPITALA VALLETTA

Valletta este centrul cultural, comercial si administrativ al acestei natiuni atat de greu de definit. Strazile capitalei fortificate a Maltei, amplasata in Peninsula Sceberras, sunt pline cu palate, temple si gradini cu aer renascentist si baroc care abia asteapta sa fie descoperite. Turul prin Valetta trebuie sa inceapa chiar in locul in care a luat nastere orasul: Fortul St. Elmo, numit astfel dupa sfantul patron al marinarilor. Va continua cu Muzeul National al Razboiului,Sacra Enfermeria, Lower Barraka Gardens, Memorialul Siege Bell, Upper Barraka Gardens, Catedrala Sfantului Ioan Botezatorul, Palatul Marilor Maestri, Casa Rocca Piccola, Biserica St. Paul’s Shipwrek (Naufragiul Sf. Pavel).

UN ARTICOL INTREG DEDICAT VALLETTEI VETI GASI AICI

2. ADMIRATI DIN INTERIOR IMPUNATOAREA ST. JHONES CO-CATHEDRAL

Catedrala, de dimensiuni impresionante, a fost construita in 1572 la ordinul Marelui Maestru Jean de la Cassiere si poarta hramul Sf. Ioan Botezatorul, sfantul patron al Ordinului Ioanitilor.  Chiar daca la prima vedere nu atrage atentia, totusi nu va lasati pacaliti de aparente, pentru ca pe cat de severa si austera este fatada, pe atat de somptuos este interiorul. In Muzeul Catedralei aveti ocazia sa admirati si una dintre capodoperele lui Caravaggio, „Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul” , ce are dimensiunile de 3m x 5m.

AM SCRIS AICI UN GHID DE VIZITARE AL LACASULUI DE CULT

3. FACETI UN TUR AL CASEI ROCCA PICCOLA

Construita in anii 1680 pentru aristocratia malteza, resedinta marchizului de Piro este astazi probabil cel mai frumos palat de pe insula. Palatul se viziteza numai in cadrul unor tururi ghidate din ora in ora, iar cu putin noroc, l-ati putea avea ca si ghid pe carismaticul proprietar al cladirii. Dintre cele 50 de incaperi al cladirii se viziteaza doar 12. Pentru cei care nu stiu limba engleza, exista la receptie un ghid scris chiar si in limba romana.

4. VIZITATI FOSTA CAPITALA MDINA

Putine orase fortificate poseda farmecul celei ce a fost mult timp capitala Maltei si locul unde se crede ca a trait Sfantul Apostol Pavel dupa ce a naufragiat pe aceasta insula. Cunoscut sub numele de Orasul Tacerii si vechi de patru mii de ani, acest oras medieval cocotat pe un deal, care a fost intotdeauna casa familiilor nobiliare, este alcatuit dintr-un ansamblu de strazi fermecatoare cu palate aristocratice, biserici si piete cu o atmosfera atemporala.

DESPRE CE PUTETI FACE IN MDINA PUTETI CITI AICI

5. EXPLORATI PESTERA SI CATACOMBELE SF. PAVEL DIN RABAT

Chiar in centrul orasului Rabat, sub biserica inchinata Sf. Pavel, se afla o pestera unde se banuieste ca ar fi locuit sfantul in timpul naufragiului sau din anul 60. Nu departe de aici, se afla un labirint de pasaje romano-bizantine, ce au fost folosite ca necropola pana in secolul al IX-lea. Este vorba un complex de morminte taiate in piatra, inclusiv mese rotunde de piatra (agape) unde se servea masa funerara. Cu toate ca poarta numele Sf. Pavel, nu au nicio legatura cu acesta.

DESPRE CE MAI PUTETI FACE SI VIZITA IN RABAT, AM POVESTIT AICI

6. MANCATI PESTE PROASPAT PE MALUL MARII IN MARSAXLOKK

Dintre toate satele pescaresti malteze, Marsaxlokk, aflat in sud vestul Maltei, este fara doar si poate cel mai pitoresc. Sa mananci peste proaspat la un restaurant aflat pe malul marii sau sa vizitezi targul in aer liber care se organizeaza in fiecare duminica sunt lucruri obligatorii de bifat in acest loc ce are ca emblema faimoasele barci luzzu utilizate la prinderea pestelui lampuka.

PUTETI CITI MAI MULTE DESPRE ACEST LOC AICI

7. FOTOGRAFIATI DE PE MARE GROTA ALBASTRA

Grota albastra, o formatiune de relief unica in Malta, este fara doar si poate unul dintre cele mai vizitate si fotografiate obiective din tara. Este o pestera frumoasa care permite patrunderea razelor soarelui, reflectand albastrul profund al marii si creand un spectacol de lumini magice. Asadar, o vizita la ea este o experienta de neratat atunci cand ajungeti in Malta.

GASITI AICI MAI MULTE INFORMATII

8. DISTRATI-VA IN POPEYE VILLAGE

Amplasate in Anchor Bay ca platou de filmare pentru filmul Popeye, regizat de Robert Altman care il are pe Robin Williams in rol principal in 1980, cele 19 cladiri din lemn aduse din Canada si Olanda – nu exista paduri in Malta – care il formeaza au fost ulterior transformate intr-un muzeu in aer liber si, mai tarziu, intr-un parc tematic dedicat marinarului creat de Walt Disney. Pe langa vizitarea atractiilor, intalnirea cu Popeye, Olivia sau Bluto, plimbarea cu barca, vizionarea unui documentar despre turnarea filmului sau participarea la numeroasele activitati propuse de organizatori, golful este unul dintre cele mai bune locuri de pe insula pentru a inota sau a face scufundari.

PUTETI CITI MAI MULTE DESPRE ACEST LOC AICI

9. AFLATI TOTUL DESPRE VIATA MARINA LA ACVARIUL DIN MALTA

Desi Malta este o atractie grozava pentru iubitorii de scufudari, exista totusi si un loc unde puteti face o incursiune in lumea colorata a pestilor si a epavelor fara sa va udati nici macar un fir de par: Acvariul National. De la viata marina de pe coasta mediteraneana a Maltei si pana la apele oceanelor tropicale, Acvariul National din Malta este o atractie grozava pentru oricine, indiferent de varsta.

I-AM DEDICAT AICI UN INTREG ARTICOL

10. INOTATI IN LAGUNA ALBASTRA

Comino este cea mai mica dintre cele trei insule care compun arhipelagul Maltei si cea mai linistita, in trecut fiind chiar un refugiu pentru pirati. In cei 3,5 kilometri patrati ai sai nu sunt masini, iar aroma ierburilor naturale si a chimenului ii inunta cararile. Marea sa atractie este Laguna Albastra, o intindere de apa de un albastru uluitor, perfecta pentru o baie in sezonul estival.

AM SCRIS AICI UN ARTICOL DESPRE LAGUNA ALBASTRA

11. MERGETI INTR-O EXCURSIE DE O ZI IN INSULA GOZO

Gozo este cea de-a doua insula ca marime a Arhipelagului, insa cu siguranta una dintre cele mai frumoase in care am fost pana acum. O alternativa demna de luat in calcul la mult prea aglomerata si turistica Malta. Drumul intre cele doua insule dureaza in jur de 20 de minute si poate fi facut cu feribotul care circula din ora in ora. Fiti siguri ca nu ratati aici Citadella din orasul Victoria, basilica Ta’Pinu, Templele Ggantija, Pestera lui Calypso sau Fungus Rock aflat pe spectaculoasa coasta Dwejra.

AM SCRIS DESPRE FIECARE AICI

12. CUTREIERATI IN VOIE STRAZILE INGUSTE ALE CELOR TREI ORASE

Chiar in fata capitalei Valletta se afla asa-numitele Three Cities: Vittoriosa(cunoscut si sub numele de Birgu), Cospicua si Senglea. Sunt trei orase malteze pline de istorie care, datorita proximitatii si dimensiunilor reduse, pot fi vizitate in aceeasi zi. Primul este cel mai cunoscut si, dupa parerea mea, si cel mai frumos, o fosta capitala a insulei. Desi are cladiri importante precum Fortul Sant Angelo sau Palatul Inchizitorului, totusi, atractiile sale principale raman strazile inguste de piatra de-a lungul carora va puteti plimba fara tinta si care duc spre promenada portului de unde veti avea parte de o privelistea panoramica.

13. PLIMBATI-VA PRIN GRAND HARBOUR INTR-O DGĦAJSA TRADITIONALA

Dgħajsa este o barca traditionala cu vasle, vopsita in culori vii, asemenea gondolelor venetiene. Ea strabate incoace si incolo, cat e ziua de lunga, apele din Grand Harbour cu turisti dornici sa traiasca pe pielea lor una dintre cele mai interesante si romantice experiente malteze. Unde mai pui ca de pe acest mijloc de transport plutitor veti obtine cele mai bune fotografii ale Vallettei. Veti face turul portului, trecand pe langa vechile fortificatii construite de Cavalerii Maltei in secolul al XVI-lea, veti vedea istoricele Three Cities, memorialul Siege Bell si zona folosita ca decor pentru filmul Gladiatorul. A nu se confunda cu barcile luzzu care sunt folosite doar la pescuit.

14. PETRECETI UN MOMENT DE LINISTE IN MOSTA DOME

In orasul Mosta, aflat la 11 km departare de Valletta, se afla o alta atractie: Domul din Mosta, o bijuterie in stil neo-clasic inchinata Fecioarei Maria. Cu o inaltime de 51 de metri si un diametru de 45 de metri, domul se situeaza pe locul 4 ca marime in Europa dupa Bazilica San Pietro din Roma, Hagia Sofia din Istanbul si Xewkija din Gozo. Aceasta biserica este extravaganta si foarte frumoasa atat la exterior, cat si la interior unde predomina auriul, iar podeaua este pavata cu marmura. Pe 09 aprilie 1942, in timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial, domul a fost lovit de o bomba care a cazut in altar, sub privirile inmarmurite ale celor peste 300 de enoriasi care erau prezenti la slujba in acea zi. Ca prin miracol, aceasta nu a explodat. O copie a acestei bombe, poate fi vazuta astazi in incinta bisericii.

15. FACETI O VIZITA LA PALAZZO PARISIO

In Naxxar, un mic sat situat nu departe de capitala Valletta, se afla Palazzo Parisio, un Versailles in miniatura. O oprire obligatorie daca doriti sa aflati mai multe despre viata aristocratiei locale. Acesta a fost construit in 1733 pentru Marela Maestru Manoel de Vilhena, insa la sfarsitul secolului al XIX-lea a fost cumparat de bancherul Giuseppe Scicluna si transformat in muzeu. Iar o plimbare prin gradinile sale amenajate in stil baroc, va vor face cu siguranta ziua mai frumoasa.

CUM AJUNGETI IN MALTA

Cea mai simpla si rapida metoda este de a lua avionul. Doar doua companii low cost asigura momentan calatoriile intre Romania si Malta: Wizz Air (cu plecare din Bucuresti si Cluj) si Ryanair (cu plecare din Bucuresti). Achizitionate cu cel putin 3-4 luni inainte, ele pot costa si 50 euro dus-intors fara bagaje. Verificati intai preturile pe https://www.skyscanner.ro/ si apoi achizitionati biletele direct de pe site-ul companiei aeriene.

In cazul in care vreti sa veniti cu masina in Malta, aveti posibilitatea de a ajunge cu feribotul luat din Italia.

UNDE VA CAZATI IN MALTA

Fiind o destinatie turistica prin excelenta, Malta abunda in hoteluri pentru fiecare tip de buzunar. Sigur, cele mai multe si cele care au oferte all-inclusive le veti gasi in statiunile turistice, insa eu vreau sa va prezint hotelul la care noi am stat in Valletta. Este vorba de Hotel Osborne( 3*), situat la doar 400 m de centrul orasului. Pentru 7 nopti cu mic-dejun petrecute in perioada 13-20 august, 2 persoane, am platit 483 euro. Camerele hotelului sunt destul de mari si sunt utilate cu tot ceea ce ai nevoie pentru o vacanta (aer conditionat, wi-fi, televizor, fierbator electric si uscator de par). Pe acoperisul hotelului exista si o piscina la care au acces gratuit clientii hotelului si care ofera privelisti incantatoare asupra orasului. 

CUM VA DEPLASATI

In ceea ce priveste deplasarea prin Malta, aveti la dispozitie mai multe optiuni:

Autobuze: Malta are o retea de autobuze foarte bine dezvoltata astfel ca puteti ajunge in majoritatea punctelor de atractie cu ajutorul transportul public. Si nici nu este foarte scump. Autobuzele au un tarif standard, indiferent de distanta pe care o parcurgeti. Iarna pretul este de 1,50 euro/cursa, iar vara este de 2,00 euro/cursa. De asemenea, puteti cumpara un card Tallinja Explore Plus care va ofera calatorii nelimitate cu autobuzul in Malta si Gozo timp de o saptamana la pretul de 39 euro. Tot in acesti bani mai este inclusa si o zi intreaga de plimbare cu Hop-On Hop-Off, o plimbare cu barca catre Comino si 2 calatorii cu feribotul din Valetta. Daca aceasta varianta nu va surade sau stati mai putin pe insula, mai exista si varianta unei cartele cu 12 calatorii la pretul de 15 euro. Singurul inconvenient este ca autobuzele opresc in foarte multe statii, iar drumul din punctul A pana in punctul B poate sa dureze foarte mult. Mai multe informatii puteti gasi aici: https://www.publictransport.com.mt/en/bus-card-and-ticketing

Masina inchiriata: Este una dintre optiunile populare in randul turistilor care vor sa exploreze frumoasa Malta. Cea mai bine cotata companie inchirieri este Compass Car Rental. Trebuie insa sa stiti inainte de a lua decizia sa inchiriati o masina ca volanul este pe dreapta, la fel ca in Marea Britanie.

Hop on Hop off: O alta modalitate excelenta de a va deplasa prin Malta si de a vedea toate obiectivele turistice este sa apelati la serviciile de autobuz tip Hop on Hop off.

‍Bolt/Cool: Malta are cateva aplicatii de car sharing si taxi pe care le puteti descarca. De obicei, au oferte de inscriere pentru a va oferi un fel de reducere.

CEA MAI BUNA PERIOADA PENTRU A VIZITA MALTA

As zice ca lunile mai, iunie si septembrie sunt cele mai potrivite pentru ca nu este nici prea cald si nici prea aglomerat. Lunile iulie si august reprezinta sezonul de varf, cand insula este asaltata de turisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *